Atașamentul anxios este unul dintre stilurile de atașament care se datorează unui mediu inconsecvent, fără certitudini.

Stima de sine scăzută, frica puternică de respingere sau abandon și agilitatea în relații sunt semne comune ale acestui stil de atașament.

Deși este necesar un efort, persoanele cu astfel de atașament pot dezvolta un stil de atașament mai sigur în timp.

Cum se dezvoltă un stil de atașament anxios?

Dezvoltarea unui stil de atașament anxios (sau preocupat; denumit ambivalent anxios la copii) este adesea asociat cu un model inconsecvent de părinți.

Uneori, părinții vor sprijini și vor răspunde nevoilor copilului. Alteori, vor fi deconectați de la copil.

Când această neconcordanță se întâmplă frecvent ar putea deveni dificil pentru copil să înțeleagă ce înseamnă comportamentul părinților (când părinții sunt disponibili pentru el sau dacă el provoacă aceste răspunsuri) și ce fel de răspuns să se aștepte în viitor (apare teama că respingerea poate apărea oricum). Copilul ar putea ajunge confuz cu privire la relația sa cu îngrijitorii, al căror comportament trimite semnale mixte.

Un alt factor care este legat de dezvoltarea unui stil de atașament anxios la copii este așa-numita „foamea emoțională” a îngrijitorilor. În acest caz, îngrijitorii ar căuta apropierea emoțională/fizică în relație cu copiii pentru a-și satisface propriile nevoi, mai degrabă pentru nevoie lor de iubire decât pentru copiii lor.

Acești părinți ar putea părea intruzivi sau supra-protectivi. S-ar putea să-l folosească pe copil pentru a-și satisface propria „foamea” de dragoste sau pentru a-și prezenta propriul sine într-o anumită lumină (de exemplu, ca părinte perfect).

Trebuie remarcat faptul că creșterea unui copil într-o astfel de manieră ar putea fi, de asemenea, un model automat și inconștient la adulții care au fost crescuți în același mod.

Simptomele stilului de atașament anxios la adulți

Aceste persoane sunt sensibile și disponibile frecvent la nevoile partenerilor lor, dar sunt adesea nesigure și anxioase cu privire la propria lor valoare într-o relație.

Dacă persoana iubită îi respinge sau nu reușește să răspundă nevoilor lor, s-ar putea să se învinovățească pe ei înșiși sau să se eticheteze ca fiind nevrednici de dragoste.

Adulții cu atașament anxios au nevoie de o asigurare constantă că sunt iubiți, demni și suficient de buni.

Frica puternică de abandon ar putea determina adesea adulții anxioși să fie mai des geloși sau suspicioși față de partenerii lor, din teama de a nu fi părăsiți, în detrimentul cuiva mai bun.

Această teamă i-ar putea determina, de asemenea, să pară disperați, foarte agătați și preocupați de relațiile lor. Ajung deseori să simtă teamă sau să le fie greu să fie singuri. Cea mai mică dezamăgire sau semn de distanțare poate fi tradusă de ei ca un semn de respingere din partea celuilalt, aspect care le poate fi dăunătoare stimei de sine deja scăzute.

Ei caută intimitatea și apropierea și sunt extrem de emoționali și dependenți de ceilalți. Prezența persoanei dragi pare a fi un remediu pentru nevoile lor emoționale puternice.